Din amintiri, din viitor

Știam de tine de mai multă vreme,
Prin amintiri venind din viitor
Am spus oricui, n-aveam de ce mă teme,
Sigur fiind pe pasul următor.

Spuneam de-atunci că încă ești copilă,
Puștoaică, într-al vieții joc îți zic,
Când mâna-ți prind, febrilă și fragilă,
Și te privesc... și nu mai zic nimic...

Vedeam, privind prin razele de soare,
În ochii tăi, înaltul cer senin,
Din care coborai încrezătoare
Că, pentru noi, doar vremuri bune vin.

Pe frunte-mi stau însemne de tristețe,
Trecute clipe care încă dor,
Sunt semne că eu merg spre bătrânețe,
Dar nicidecum spre vremuri care mor.

Anii puțini tot mie-mi dau dreptate,
Deși îți vei dori să contrazici,
Când gustu-ți, ca izvor de voluptate,
Prin trup spre dăruire ți-l dedici.

Îmi vei tot fi motiv de regăsire
Sânii-ți rotunzi sub pieptu-mi să strivesc
Cân coapsele-n rotunda lor zvâcnire
Simțiri de neuitat îmi dăruiesc.

În plină noapte, pântecu-ți fierbinte,
Mă va găsi, de tine doritor,
În șoapta-ți că e vremea să țin minte
Că-n veci mă vrei al tău nemuritor.

Și am să-ți spun, în față, ori în taină,
Când îmi vei fi un drum fără sfârșit,
Ca să tot uiți a-ți ai o altă haină
Din miez de noapte până-n răsărit.

Iar eu uitând de gânduri rătăcite,
Ori de-ntâmplări trăite pe ascuns,
Venind la tine voi goni ispite,
Știindi că-mi ești, doar tu, îndeajuns.

Și fi-va, totdeauna, dimineața,
Când în tăcere somnu-am să-ți privesc,
Să văd că visu-ți luminează fața,
Iar eu, în gând, să-ți spun că te iubesc.

Lumea va fi să aibă multe spuse,
Văzându-ne porniți spre viitor,
Cerându-mi tu să am porniri seduse
De gândul că mă vrei nemuritor.

Chiar dacă am, în gând, mereu dileme,
Visul îmi e reper concret, constant,
Știindu-te, și el, de multă vreme,
Devine, prin esență, enervant.