sâmbătă, 4 ianuarie 2020

Noaptea, concludent

De-ar fi să-ți pot vorbi ți-aș spune multe,
Vestindu-ți chiar, lipsite de motiv,
Mari întâmplări, esențial oculte,
Ce azi îți par cu rost imperativ.

Sunt piedici multe ce ne țin departe
Și pașii parcă merg, dar merg în gol,
Numărătoarea lor mereu desparte
Ceea ce faci, de al trăirii rol.

Mi-e dat să știu mai multe despre tine,
Cu mult mai mult decât ți-e dat să vezi,
Așa cum știu că timpul ne-aparține
Spre veșnicia-n care tu crezi.

Acum îți e ascunsă frumusețea
Printre idei lipsite de contur
Ce ispitesc vremelnic tinerețea
Prin măsluiri de haos imatur.

Ar fi să-ți spun, ușor a înțelege,
Ce nu îți este dat să ocolești,
Și cum chiar tu, după divina lege,
Te-ai tot ascuns prin vorbe omenești.

Nu mă abțin... nici nu îți pot ascunde
Că simt un timp ce vine prea grăbit
Cu întrebări la care poți răspunde
Doar acceptând ceea ce-ți e sortit.

Timp n-ai să ai de nici o înscenare,
Și nici o clipă n-ai s-o poți opri,
Fie că este-n zi amiaza mare,
Ori dimineața-n ceas de zori de zi.

De n-am să pot să spun, va fi o noapte
În care-n tine am să las idei,
Acoperind, cu-n mărunțiș de fapte,
Necesitatea lor și-al lor temei.

Ne vor lăsa atât să fim aproape,
Privirile țintite pe ascuns
Ce caută învolburări de ape
Voindu-ți, în trăire, vag răspuns.

Dar stându-ne alături acceptarea,
Vorbi-vom fără vorbe, concludent,
Să ne avem, pe veci, împreunarea
Temei firesc al timpului prezent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu