marți, 14 iulie 2020

Ascundere în adevăr

Acum chiar ţie-ţi spun, şi tot ce scriu
Ţie îţi las, puterii de-a-nţelege
Că poţi, în limite mărunte, a alege
Să muţi un clar acum spre mai târziu.

Suntem, noi doi, un adevăr ascuns
De limita ce-şi zice omenească,
Prin gândul ce ar vrea să se ferească
De întrebări ce ne-ar avea răspuns.

Ne cam lipsim de noi, fără motiv,
Luând mereu la altceva aminte,
Când brusc ne-avem şi ne suntem în minte
Imbold cu sens real şi instinctiv.

Zi după zi se trece, toate trec,
Efectele cam tind să se ascundă,
Până veni-va clipa să pătrundă
Într-un firesc direct, de forme sec.

Vom fi acelaşi ritm şi-acelaşi gând
Sedus de clipa, totuşi, efemeră
Ce, totdeauna, viaţă îşi oferă,
Speranţelor motive dând, tot dând.

Trăi-vei tot, aşa cum eu îţi scriu,
Şi-apoi vei fi concretă mărturie,
Că rostul vieţii nu-i o fantezie
Nici nu e, vreodată, prea târziu.

Va-ncepe un apus, ori zori de zi
Ca semn de început al multor fapte
Fixate de o-ntreagă zi sau noapte
Când vieţii dar şi adevăr vom fi.

Îţi spun, îţi scriu şi nu-s deloc ascuns,
Şi ceea ce e scris va fi dovadă
Că fanteziei nu am fost o pradă,
Nici amânarea nu a fost de-ajuns...

marți, 7 ianuarie 2020

Dare de dar

Te simt acum că ți se face dor,
Așa cum dor își are o femeie,
Te întâmplări cu rol hotărâtor
Ce sunt menite, focului, scânteie.

Anii trecuți îi vezi acum cam goi,
Și-ademeniți mereu de o răscruce
În care viscoliri și multe ploi
Nu te-au lăsat departe a te duce.

Acum, predicții, cu un rost firesc,
Te-aduc, încet, pe calea omenească,
Să vezi, din nou, trăirile-ți cum cresc,
Când dăruiești prin faptă pur lumească.

Ieșind de sub tutela unui gând
Ce îți spunea că poți doar tu alege,
Poți stelele să le privești căzând,
Avându-ți doar fireasca vieții lege.

Iar dorul tău devine chiar acut,
Accentuînd deplina-i relevanță
Pe pragul ce derivă-n absolut
În necesaru-ți pas de cutezanță.

Simțirile-mi devin un arc întins
Atent mereu la cea dintâi dovadă
Că ținta-i e un rug din nou aprins
Ce mi te dă, voindu-se să scadă.

Presimțământu-mi e, oricum, ciudat,
În nici un fel ca altul, altădată,
E parcă ceva ce am amânat,
Dar și-altceva, o faptă întâmplată.

Pasul real ne este tutelar,
Punând un preț pe marea-ți hotărâre
Ca, dar ce ești, să mi te dau în dar
Spre a-mi opri prea multa-mi coborâre.

sâmbătă, 4 ianuarie 2020

Noaptea, concludent

De-ar fi să-ți pot vorbi ți-aș spune multe,
Vestindu-ți chiar, lipsite de motiv,
Mari întâmplări, esențial oculte,
Ce azi îți par cu rost imperativ.

Sunt piedici multe ce ne țin departe
Și pașii parcă merg, dar merg în gol,
Numărătoarea lor mereu desparte
Ceea ce faci, de al trăirii rol.

Mi-e dat să știu mai multe despre tine,
Cu mult mai mult decât ți-e dat să vezi,
Așa cum știu că timpul ne-aparține
Spre veșnicia-n care tu crezi.

Acum îți e ascunsă frumusețea
Printre idei lipsite de contur
Ce ispitesc vremelnic tinerețea
Prin măsluiri de haos imatur.

Ar fi să-ți spun, ușor a înțelege,
Ce nu îți este dat să ocolești,
Și cum chiar tu, după divina lege,
Te-ai tot ascuns prin vorbe omenești.

Nu mă abțin... nici nu îți pot ascunde
Că simt un timp ce vine prea grăbit
Cu întrebări la care poți răspunde
Doar acceptând ceea ce-ți e sortit.

Timp n-ai să ai de nici o înscenare,
Și nici o clipă n-ai s-o poți opri,
Fie că este-n zi amiaza mare,
Ori dimineața-n ceas de zori de zi.

De n-am să pot să spun, va fi o noapte
În care-n tine am să las idei,
Acoperind, cu-n mărunțiș de fapte,
Necesitatea lor și-al lor temei.

Ne vor lăsa atât să fim aproape,
Privirile țintite pe ascuns
Ce caută învolburări de ape
Voindu-ți, în trăire, vag răspuns.

Dar stându-ne alături acceptarea,
Vorbi-vom fără vorbe, concludent,
Să ne avem, pe veci, împreunarea
Temei firesc al timpului prezent.

joi, 2 ianuarie 2020

Greu de treceri

Pe zi ce trece simt că mi-e mai greu
Așa cum greu, la fel de mult, ți-e ție,
Dorind firescul ce a fost să fie
Noapte de noapte, zi de zi, mereu.

Ți-e noaptea dor să simți că te găsesc
În clipa ce deja ești pregătită
Să-mi fii și dezlegare și ispită
Punând în tine semnu-mi omenesc.

Mi-e noaptea dor să fiu de neoprit,
Când mângâierea-mi este căutare,
Mereu mizând pe simpla exclamare
Că este tocmai timpul nimerit.

Ziua mi-e dor să fiu un privitor
Al bluzei ce nu poate sta închisă
Când mâna-mi este mult prea indecisă
Având pe pântec drum coborâtor.

Îți este ziua dor să mi te-arăți
Printre idei de viață, doritoare,
Și clipei dând extrema ei valoare
Prin faptele ce n-au prejudecăți.

Dar dor îmi și nu-i găsesc un leac,
Iar dorul tău cu-al meu este pereche,
Venind cu noi, din lumea noastră veche,
Vor sta cu noi chiar și un sfert de veac.

Și zi de zi o să ne fie greu,
Noaptea mereu ne va aduce-aminte
Că totdeauna-n fapte și cuvinte
Am fost noi doi, nu numai tu și eu.

duminică, 29 decembrie 2019

Extreme imperative

Nici un motiv nu am să uit de tine,
Ba chiar apari în orișice motiv,
De-o veșnicie parcă ești cu mine
Și totul pare pur imperativ.

Nu-i nici o forță-n stare să reducă
Consensul ce-l avem în făptuiri,
Consens ce poate grabnic să ne ducă
În universul marilor trăiri.

În tine sunt și nu mă pot desprinde
De relevanța primului îndemn
Ce ne-a repus în dreptul de-a deprinde
Extremitatea pasului solemn.

Cerul ne este pururi mărturie
De darul ce-l numești doveditor
Al darului prin care tu mi-ești mie
Dovadă de firesc înălțător.

Trupul ți-l simt, de-aproape ori departe,
Arzând, ca jar, ori foc ce-i greu de stins,
Când lupta-mi e, pe viață și pe moarte,
Cu așteptarea ce m-ar vrea învins.

Gânduri de ducă port mereu în mine,
Chiar dacă știu că drumul este lung,
Îl văd ca drum de-ntoarcere spre tine
Ce l-aș grăbi mai repede s-ajung.

Doar astfel pot să știu ce e uitarea,
Uitând de tine să-mi mai fie dor,
Lăsând în așteptare așteptarea,
Avându-te ca leac împlinitor.

joi, 26 decembrie 2019

E timpul, domnișoară...

Din firescul unui gând,
Lianei

E timpul, domnișoară, de schimbare,
De-ați fi idee vieții în altfel,
Trecând din necuprins, prin sublimare
În ceea ce, de-o viață-ți ai model.

Pășim pe puntea marilor suspine
Coroborând, firește, ce avem,
Încrezător fiind mereu, în tine,
Când dar și împlinire ne avem.

Cu mult mai mult va fi, vor fi de toate
În alt contur de început de an
Când calendarul va fi semn că poate
Să pună punct final trăirii-n van.

Un singur pas, surprins de renunțarea,
Într-un anume fel la ce-i firesc,
Va defini, cu sens deplin schimbarea,
Și referința ta în plan lumesc.

Vom trece praguri înspre miez de noapte
Călăuziți de dorul de simțiri,
Dând tu nuanțe omeneștii fapte
Înspre concretul marii împliniri.

Din primăvară până înspre toamnă,
Vei fi și definire și simbol
Al sensului de-a fi nu simplă doamnă
Ci chiar femeie într-al vieții rol.

Acum scriindu-ți, ție, domnișoară,
Vestea ți-o dau, dar nu mai spun nimic,
Ca tu s-alegi acea întâie seară
Grăbindu-ți pasul ori făcându-l mic.

Însă e timpul să devii simțire
Într-un concret complet și absolut,
Prin regăsirea-n vestea de-mplinire
La ceas numit, de alții, timp trecut.

miercuri, 25 decembrie 2019

Privirea în căutare

Printre idei ti-am spus că ești frumoasă
Și frumusețea ta îmi dă idei,
Chiar dacă mă condamni, îți spun, nu-mi pasă,
Ești unică în lumea de femei!

În mersu-ți pașii n-aveau numărare
Că trupul tău sălta unduitor
Dându-mi motiv de trecere-n visare,
Când mă trezeam de tine doritor.

Nu mi-ai surpins tăcuta mea privire
Ce pe sub haine trupul ți-l vedeam,
Simțindu-l în fireasca lui dorire
Făuritor de viitor și neam.

Lacom treceam de-o parte și de alta,
Voind să știu și să cunosc mai mult,
Voind să-mi fie palma precum dalta,
Să dau luminii ce simțeam ocult.

Și tot privind, simțeam ca o chemare
Sânii ce forme de firesc luau,
Sub mângâierea razelor de soare,
Ca umbre ce pe gânduri mă puneau.

Urcam pe coapse ochii-n mângâiere
Mi-i odihneam în unghiul ascuțit
Făuritor de vise și plăcere,
Și prag suprem spre Cerul infinit.

Te ascultam găsind mereu motive
Să-mi las privirea-n alte căutări
Cu fantezii concret cumulative
Sperând în minimale așteptări.

Spuneam, glumind, că doruri mă apasă,
O dată chiar ți-am spus că dor îmi ești,
Dar m-am ferit să-ți spun că ești frumoasă
Precum e frumusețea din povești.