marți, 7 ianuarie 2020

Dare de dar

Te simt acum că ți se face dor,
Așa cum dor își are o femeie,
Te întâmplări cu rol hotărâtor
Ce sunt menite, focului, scânteie.

Anii trecuți îi vezi acum cam goi,
Și-ademeniți mereu de o răscruce
În care viscoliri și multe ploi
Nu te-au lăsat departe a te duce.

Acum, predicții, cu un rost firesc,
Te-aduc, încet, pe calea omenească,
Să vezi, din nou, trăirile-ți cum cresc,
Când dăruiești prin faptă pur lumească.

Ieșind de sub tutela unui gând
Ce îți spunea că poți doar tu alege,
Poți stelele să le privești căzând,
Avându-ți doar fireasca vieții lege.

Iar dorul tău devine chiar acut,
Accentuînd deplina-i relevanță
Pe pragul ce derivă-n absolut
În necesaru-ți pas de cutezanță.

Simțirile-mi devin un arc întins
Atent mereu la cea dintâi dovadă
Că ținta-i e un rug din nou aprins
Ce mi te dă, voindu-se să scadă.

Presimțământu-mi e, oricum, ciudat,
În nici un fel ca altul, altădată,
E parcă ceva ce am amânat,
Dar și-altceva, o faptă întâmplată.

Pasul real ne este tutelar,
Punând un preț pe marea-ți hotărâre
Ca, dar ce ești, să mi te dau în dar
Spre a-mi opri prea multa-mi coborâre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu