Declarație în completare

De mult nu ți-am mai spus că ești frumoasă
Și, poate, niciodată, te iubesc,
Nici nu ți-am spus dorința ce apasă
Pe tot ce fac, pe tot ce îndrăznesc.

Mi-am tot fixat ideile în ținte
Și am ales într-una să alerg,
Sperând că drumul curge spre-nainte
Îndeajuns fiind să vreau să-l merg.

Așa mi-a fost ușor să uit de mine,
Uitând să-mi pese că mai trece-o zi,
În așteptarea unui mare bine
Când timp îmi voi avea spre a-l trăi.

Și m-am lăsat trecut din zi în noapte,
Ba chiar, grăbit, nici noapte n-am avut,
Punând accent pe vorbe, nu pe fapte,
Pe amintiri ce nu aveau trecut.

Când mă trezeam, la ceas de dimineață,
Mă tot gândeam de ce mă trec fiori,
Dar mi-ascundeam privirile în ceață
Și mă-ntrebam de ce e frig în zori...

Cum bate ceasul... simt că o secundă
E doar o umbră de scântei ce-n foc
Încearcă de dorințe să m-ascundă
Punându-mi urme de-ntâmplări în loc.

Dar visu-n plină noapte mă trezește,
Având mereu același înțeles,
Și-mi scoate-n cale tot ce îmi lipsește,
Realul și absurdul interes.

Cum nu prea știu ce viață mai pot duce
Las visul să își aibă rol deplin,
Ca nu cumva, cu greutăți pe cruce,
Să mă repet în fuga-mi din destin.

Dorința-mi e aceeași și m-apasă,
Mă-ndeamnă să îți spun, să îndrăznesc,
Că ești, iubito, parcă mai frumoasă,
Și nu pot să-ți ascund că te iubesc.