luni, 2 decembrie 2019

Controverse cu tangenţe

Printre controverse
Și idei diverse,
Consecvența clipei mi-e atu,
Marile absențe,
Lipsa de tangențe
Pune în dilemă simplul nu.

Focuri ce par stinse,
Creste-nalte, ninse,
Sunt deja al altei lumi decor,
Și se-ntruchipează
Uneori ca rază,
Alteori ca simțământ de dor.

Vise echivoce,
Cu lipsiri de voce
S-au ajuns chiar vieții port-stindard,
Prin extravaganțe
Pline de nuanțe,
Chiar și timpul a ajuns bastard.

Lipsa de dorință,
Ca și consecință,
A ajuns la grad de prag pervers,
Fără de rezerve,
N-au ce să observe
Cei ce au un șovăielnic mers.

Ritmuri fără vlagă
Cer să se sustragă
Gândului de dor înaripat,
Când, parcă-n tăcere
Prea prinde putere
Și nu stă, în nici un jug, legat.

Cel ce se tot teme,
Inventând probleme,
Brevetează tehnici de omor,
Stă, prin controverse,
În idei perverse,
Refuzându-și rostul creator.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu